.

16 iun. 2014

Tot ce știți e greșit

Să vă învăț Noua Cale!

Am tot stat și m-am gândit dacă e bine să vă spun (de aia n-am mai scris pe blog, am stat și m-am gândit), dar n-am avut curaj să vă spun până-s seara asta. Am zis că dacă nu am destule argumente o să săriți pe mine, o să mă înjurați, o să-mi dați cu ceva în cap, dar iată că am făcut rost de toate argumentele necesare și vă pot spune cât se poate de clar: habar nu aveți de nimic!

O să spuneți că nu e adevărat, că voi știți, dar citiți până la capăt și veți vedea că sunteți tufă de Venezia, sunteți bâtă de bâtă, aveți încredere în mine când vă spun că sunteți varză, praf, zero barat. Ministrul italian al Economiei, Pier Carlo Padoan, doar ce a declarat că evaziunea fiscală nu se învinge cu acțiunile de tip "blitz" ale forțelor specializate în combaterea evaziunii, nu, se învinge prin construcția constantă a unui raport de încredere cu cetățenii!!!!!!! Ați priceput acum? Ce dreacu v-am spus mai devreme? Voi știați că la evaziune vine poliția și te saltă și te bagă la pușcărie, nu-i așa?! Eh, vedeți că habar nu aveați de nimic, vedeți că am avut dreptate când v-am spus că tot ce știți e degeaba?

La fel e și cu restul treburilor. Dacă te omoară pe trecere sau pe trotuar și ăla de la volan e beat și n-a avut carnet în viața lui voi ce știați, că se dă pușcărie, nu-i așa? Eh, nu e așa, se clasează dosarul! Arestul la domiciliu înțeleg că nu mai e nici ăla constituțional, furtul nici nu se mai bagă în seamă, dacă-ți sparge mașina îți trimite procurorul să te mai duci dreacu cu mașina ta cu tot și să mergi cu autobuzul data viitoare, nimic nu este așa cum știați voi. Este vorba despre raportul de încredere, cetățeanul nu trebuie speriat... De exemplu, să zicem că un drogat vă violează fata! Ce vreți voi să se întâmple cu drogatul având în vedere faptul că medierea s-a anulat (mă bucur că și-au luat multă muie cu medierea asta obligatorie, nu aveți idee cât mă bucur:))? Să-l băgați pe violator la pușcărie, să-l castrați chimic? Nu, nu este bine să gândiți așa, trebuie să construiți un raport de încredere cu drogatul, trebuie să-l ajutați, eventual să-i dați niște bani... Invitați-l la voi acasă să vă cunoască fata, cu siguranță nu a văzut-o bine în seara când a violat-o! Poate chiar îi place de ea, poate o ia de nevastă măcar două-trei săptămâni, poate se face un film după treaba asta și câștigă toată lumea! Cu pușcăria oricum nu rezolvați nimic după noul cod penal! Așa că invitați-l, luați-i un cadou, succes!

P.S. Mai scriam, dar am recitit textul și mi s-a făcut o scârbă...

0 comments:

Trimiteți un comentariu

puteti si sa injurati daca nu va suparati!