.

29 ian. 2014

Mata Atlântica

În pericol

Nu, stați liniștiți că nu e la noi asta. Nu, noi nu mai suntem demult în pericol, noi suntem terminați de sute ani. Este vorba despre Mata Atlântica sau Pădurea Atlantică din Brazilia. Repet, nu este vorba despre noi, să nu vă gândiți acum la Mazăre sau mai știu eu la ce chestiuni de genul ăsta.


Pădurea asta este practic o pădure. Nu e așa cunoscută ca aia aia amazoniană, dar ăștia de la care am furat eu zic că e mai nasol ce se întâmplă acum în asta atlantică. Cică în aia amazoniană s-au mai oprit ciorditorii de lemn, au pus ăia parul pe ei, i-au mai liniștit, dar Mata asta Atlântica are altă problemă, una mai greu de rezolvat. Centrul brazilian de cercetare și protecție a mamiferelor (Cenap) anunță că, după 15 ani de masacru, au mai rămas în viață doar 250 de jaguari prin pădurile alea atlantice! Dacă vreți procente circa 80% au fost exterminați. Când spun jaguar să nu vă gândiți la mașină, nu, e vorba de ăla pe patru picioare nu de ăla pe patru roți...

Oamenii ăștia de la Cenap zic că în ritmul ăsta (îi omoară țăranii și braconierii, adică tot țăranii) e posibil să nu mai rămână nici unul în afară de ăia de la grădina zoologică. Cam asta e, asta am citit și eu și asta vă spun și vouă. Ah, da, scuze, am uitat să vă spun care-i problema. Exact, dacă dispar jaguarii se duce dreacu Mata Atlântica instantaneu cu toate cele 1,315,460 km pătrați ale sale pentru că jaguarul este singurul carnivor de talie mare care halește cerbi și rozătoare din alea gigant, cum e capibara de exemplu. Fără jaguari rozătoarele astea se înmulțesc de nu se mai știe și rod totul!


Gata, asta am vrut să vă spun... De râs n-am nimic azi, dar dacă aud ceva vă spun.


Un comentariu:

  1. Natura are propriile legi testate! Din păcate suntem singura specie de vieţuitoare care iau în râs aceste legi! :(

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!