.

24 nov. 2013

Sfaturi

Inutile

Vă uitați la televizor? Atunci cu siguranță ați fost martorii unor știri de doi lei în care se bagă și niște sfaturi de trei lei pentru publicul telespectator de patru lei. În realitate sunt sfaturi pentru cretini, un blogăr nu și-ar permite să bage așa ceva în capul cititorilor. Am zis un blogăr, dar cum eu nu sunt blogăr îmi permit orice...

Vin zăpezile, se anunță iarnă grea, omăt mare. Trebuie să vă puneți cauciucuri de iarnă pe mașini. Știu că știți, dar trebuie să vă spun, așa e și la televizor. Ca să puneți cauciucurile de iarnă pe mașină trebuie să mergeți la Vulcanizare. Deci, atenție, la Vulcanizare, nu trebuie să mergeți nici la Alimentara și nici la Policlinica cu plată! Să luăm un interviu unui vulcanizator profesionist, exact cum iau ăia de la televizor:
- Bună ziua!
- Bună ziua!
- Ce trebuie să facă posesorul unui autoturism atunci când circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei?
- Trebuie să-și monteze cauciucurile de iarnă!
- Bravo! Și cum se montează?
- Păi vine la noi pentru că suntem cei mai buni în domeniu și noi îi dăm cauciucurile de vară jos și le punem pe cele de iarnă!
- Extraordinar, incredibil! Și după aia?
- Păi... Păi după aia gata, îi luăm banii și cu asta basta!
- Păi și cauciucurile de vară? Ce face posesorul cu ele?
- ...

La televizor nu vă spune nimeni chestia asta pentru că nimeni nu plătește reclamă pentru așa ceva. Dar vă spun eu, de aia sunt aici, vi le băgați în cur! Aia faceți cu ele, ați belit-o! În casă nu aveți unde să le băgați, știu, singura soluție la neamuri, la prieteni, la oameni care au spațiu! Ce pulii mei, pe alea de iarnă unde le-ați ținut până acum? Eu le-am ținut la Dan, dar vă spun din start că voi nu le puteți ține la el. Nu știu unde să vă spun să le duceți, habar nu am, m-am uitat pe toate canalele și n-a spus nimeni. A venit și Băsescu la B1, dar nimic...

Dacă nu găsiți nici o soluție îmi pare rău pentru voi. O să rămâneți fără cauciucurile de vară, sau o să umblați cu ele prin mașină, asta e. Repet, la televizor nu vă spune nimeni ce să faceți, la televizor vă spun ăștia că la Vulcanizare se schimbă cauciucuri și că sunt reduceri la magazine (în realitate reducerile sunt pe net, dar voi mergeți la magazin). Încercați la radio, poate vă spun ăia, cine știe. Sper că v-am fost de folos, sper că v-am dat sfaturi bune. Nu v-am dat nici un sfat? Eh, ce dacă, ce pulii mei, nici ăia la televizor nu vă dau nimic, dar la ei vă uitați în fiecare zi. Hai, gata, să luăm o pauză de publicitate și nu mai revenim...



Un comentariu:

puteti si sa injurati daca nu va suparati!