.

17 iun. 2013

Auzi tu...

.. .ce mesaj am primit eu!

Eram azi plin de draci cu hârtii pe la stat când, bip bip, primesc un mesaj. Deschid acolo la mesaje, mă uit la număr, 0341400414, și încep să citesc. Cică să urmăresc "Raport de țară" la Digi 24 ca să văd efectele regionalizării pentru Constanța și Tulcea. Cum nu se putea să primesc un mesaj normal continuarea m-a enervat și mai tare decât ăia de la stat cu hârtiile lor cu tot: emisiunea poate fi urmărită zilnic la orele 9, 13, 19 și 20 și vineri la 19.30! Adică cum dreacu zilnic și vineri?! Păi vineri nu e zilnic? Hai, să zicem, dar la sfârșit mai bagă și capacul de pe tort (sau cireașa?): plus concurs cu premii!!! Pfoaaaa....

Băi, Digi 24, eu nu vreau să mă iau de voi zilnic mai puțin vineri de la 19.30, dar văd că voi aveți ceva cu mine! Ce să văd la "Raport de țară"? O să chemați toți băgătorii de seamă și o să aiurească ăia pe acolo din oră în oră, știu deja. Eu v-am spus de vreun an că la noi o să fie o megabătaie de joc, adică se urmează modelul de care italienii nu știu cum să facă să scape. Nu se desființează nimic, apare un nou monstru birocratic, apare o nouă gaură în portofelul fraierilor ca mine. O să avem drumuri regionale (parcă văd) și o să te trezești cum m-am trezit eu la italieni că taxa de publicitate trebuia plătită de două ori: la primărie pentru că așa e datina și la regiune pentru că drumul care trecea prin rahatul ăla de comună era drum regional! Ok, la ei se numește provincie, dar sistemul tot ăla e. Și când m-am dus să plătesc erau 3 inși într-o clădire cât Sala Sporturilor și surpriză: nu se plătea acolo!!! Ăia nu făceau nimic toată ziua, exista o singură taxă care se plătea în clădirea aia nouă și mare. Mi-au spus că încă nu era gata sediul și de aia...

Așa că pe mine m-ați pierdut, am văzut o singură emisiune pe tema asta la televizor și m-am lămurit. Și am curaj să fac și un pariu, nu vor exista megabaroni cum mânca unul borș, vor exista niște baroni noi după care încep scandalurile. O să vedeți ce megascandaluri între CJ-uri și "Regională", să vedeți ce salarii o să-și bage ăia la regiuni pe motiv că nu au nimic de făcut și le trebuie bani de stat la cafele la bar, să vedeți ce bulversată o să fie lumea că nu mai știe unde trebuie dată șpaga ca să iasă treaba, să vedeți voi ce circ. Pentru că o regionalizare ok ar trebui să "sară" Bucureștiul, ori la noi se știe că Bucureștiul nu poate fi "sărit" niciodată...

Na, v-am făcut și reclamă moca, să fiți sănătoși. Dacă o vrea lumea să se uite foarte bine, dacă nu și mai bine. Decât să discutați despre regionalizare din oră în oră mai bine băgați dreacu ceva să ne râdem, nu știu, băgați o emisiune din aia de miștouri, un pamflet, o ceva. Nu că regionalizarea României n-ar fi o comedie, dar când știi că se râde de banii tăi parcă nu-ți mai arde să te veselești prea mult...


3 comentarii:

  1. Buna,
    Ajutati o studenta cu licenta. Daca aveti varsta intre 16 ani - 27 ani si dorinta de a face un bine, completati un chestionar. Nu aveti de trecut numele sau nr. de telefon, dar se doreste sinceritate, deoarece multe raspunsuri date de participanti nu aveau logica (se contraziceau) si drept urmare s-au anulat.
    Daca nu va incadrati la varsta si doriti sa o ajutati, preluati articolul pe blogul dvs. de pe blogul Coltisor de Rai
    Pentru oricare din variante sau ambele, ca recunostinta link-ul de blog al dvs. va fi afisat in acest blog timp de 3 luni.
    La finalul chestionarului exista un buton cu Trimite, cand se apasa pe el se inregistreaza rezultatele.
    Chestionar de completat
    Va multumim din suflet pentru timpul acordat, bunavointa si ajutor!
    Vilhelm

    RăspundețiȘtergere
  2. Se observa ca ai devenit o persoana foarte implicata si importanta, Capsunare!
    Te solicita toti cu atentia, vor sa te coopteze!
    Ce mai tura-vura ...
    =)))

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!