.

15 apr. 2013

Căpșunarul și momentul

Voi ce-ați face în cazul ăsta?

Am văzut o fază la știri. Nu știu dacă știți, dar ăștia de la știri, cum nu pot intra în sală când fac politicienii ședințe, vorbesc despre asta și dau alte imagini. Este o tehnică jurnalistică despre care există un capitol întreg într-o carte care nu mai știu cum se numește pentru că nici măcar n-am citit-o. Așa și ăștia, în timp ce vorbeau despre nu știu ce mare rahat de ședință de guvern îl arătau pe Ponta cum iese din clădire. Băh, și cum ieșea ăsta din clădire ce credeți că s-a întâmplat? O femeie cu pălărie roșie era chiar la ieșire și i-a zis ceva lu' Ponta! Băh, ce credeți că s-a întâmplat? Exact, Ponta s-a întors și a început să vorbească cu ea! 

Nu știu ce-i spunea, dar părea supărată femeia. Nu vă ascund că nici măcar n-am încercat să-i citesc pe buze (nici nu cred că aș fi reușit) pentru că, în momentul ăla, am început să mă gândesc la următoarea chestiune: dacă eram eu în locul ăleia ce-aș fi făcut, ce i-aș fi zis? Poate o să vi se pară o mare brânză, dar să știți că momentele astea sunt unice, îți pot schimba viața, poți intra în istorie dacă ai chef și o bâtă de baseball la tine... Glumesc, nu cred că apuci să dai cu bâta pentru că sunt ăia de la pază acolo, dar să lăsăm tâmpeniile. Voi ce i-ați spune lui Ponta (sau altuia ca el, nu contează) în cazul în care v-ați nimeri să dați nas în nas cu el la intrarea/ieșirea dintr-o clădire? Să zicem că intrați la Poștă, sau, pulii mei, la Cosmote să plătiți factura și iese Ponta pe ușă! Ce faceți, ce-i spuneți mai ales că ăla și vrea să vorbească cu voi? Eu chiar nu știu deși sunt spontan de obicei. Ce dreacu să-l întreb? Să-l întreb de problemele globale ale omenirii, despre dezghețarea ghețarilor, despre criza din Coreea de Nord, despre Adrian Năstase (mare problemă globală și ăsta!), sau să-l întreb dacă nu cumva are un foc, dacă nu cumva știe cât este ceasul? Sau să-i cer un loc de muncă la stat? De exemplu să-l mint că am votat cu USL și că mi-a promis un milion de locuri de muncă! Să nu-i cer un milion, să-i cer doar unul pentru mine, dar să fie bine plătit măcar cât mai stă el la putere.

Părerea mea este că trebuie să vă gândiți la asta, nu e un lucru de trecut cu vederea. Nu de alta, dar nu se știe cum dați nas în nas cu el și ratați ocazia. Trebuie să fiți pregătiți, trebuie să știți dinainte ce și cum, nu să lăsați lucrurile să vină de la sine. Că parcă aud mâine, poimâine că v-ați găsit cu el pe la vreo ușă și, neștiind ce să-l întrebați pentru că nu erați pregătiți, l-ați scuipat între ochi și cu asta basta! Ar fi păcat. Nu pentru mine, să nu mă înțelegeți greșit, pentru voi!



2 comentarii:

  1. Eu i-as cere sa interzica prin lege cultivarea capsunilor... Uite, asa de-al naibi ...

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!