.

9 mar. 2013

Românii din Japonia să stea liniștiți

În curând nu va mai exista Yakuza!

Nu știu dacă ați văzut știrea aia cu anunțul făcut de japonezi referitor la români. Aia unde ziceau yakuzoii că românii care locuiesc în Japonia au timp 7 zile să plece acasă că dacă nu dau cu sabia în ei. Evident, totul din cauza noastră, mai exact a rahatului ăla de romulan care a înjunghiat-o pe ruda unui yakuz de p'acolo. Nu știu dacă știrea e adevărată sau e la mișto, dar vreau să-i liniștesc pe românii stabiliți în Japonia, sau pe ăia care se află gură cască pe acolo și să le spun să nu plece, să nu se-ntoarcă în România.

Dragi români japoneizați, stați liniștiți în Tokyo, Osaka, Fukushima, sau pe unde mai stați voi liniștiți de obicei. Conform NPA (voi trebuie să știți ce înseamnă!) numărul membrilor Yakuza a scăzut incredibil în 2012, iar tendința se menține și pentru 2013. Practic nu aveți de ce să vă mai faceți probleme. Bine, National Police Agency a dat "vina" pe ei, că cică din cauza lor a scăzut numărul membrilor, că ei i-au arestat, că noile legi, așa și pe dincolo, au făcut, bla, bla, bla... bla. Pe la jumătatea raportului apare totuși unul cu bun simț care recunoaște că e posibil să mai fi intrat nenorociți de care nu știe Miliția prin găștile alea.

La final o dau iar în spume cu arestări, că au arestat fabuloasa cifră de 24139 de membri! Nu se știe câți au ajuns după gratii, dar treaba lor e să-i aresteze așa că e ok. Deci, cum spuneam dragi români din Japonia nu aveți absolut nici un fel de motiv să dați curs amenințărilor venite din partea unui grup infracțional de doi lei care, în curând, parcă văd că rămâne fără membri. Păi la 24139 de arestări ce să mai...

P.S.: Există o singură problemă, minoră, nu cred că influențează cu ceva. Au mai rămas liberi doar vreo 63200 de membri despre care știe NPA și vreo... puneți voi cât vreți că de ăilalți oricum nu știe nimeni. Dar nu vă panicați, în ritmul ăsta, în 3 ani nu mai rămâne picior de yakuz! Bine, vouă v-au dat ăia 7 zile, dar n-au cum să vă ia gâtul la 300000 de români câți sunteți voi p'acolo într-un timp atât de scurt! Și poate știrea nici măcar nu e adevărată și am mai scris și aiurea pe blog din cauza voatră...



3 comentarii:

  1. Cand te stabilesti intr-o tara nu te stabilesti de frica. Manipularea de la tv cum ca le e frica majoritatii sa vorbeasca limba romana la straini... De ce sa vorbesti limba romana pe strada in Anglia, vrei ca englezul sa ghiceasca ce vorbesti cu el sau vorbesti in engleza si daca te intreba de unde esti ii spui ? Stirea de unde este ?

    RăspundețiȘtergere
  2. de pe românii au talent... eu am văzut-o pe burtieră la B1, dar pe net e doar pe voceanostra.ro!:)) e o goangă cum a fost și aia că s-a pus bombă la Ambasada României din Japonia (în realitate a fost doar o amenințare telefonică, nu era nici un fel de bombă). dar eu sunt sigur că printr-un bar de pensionari Yakuza din Japonia s-a pus și problema tăierii celor 300000 de români care locuiesc acolo! bine, s-a pus mai târziu, după al 8-9-lea pahar de sake:))

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!