9 ian. 2013

Ori Apple se duce-n cap

Ori altcineva...

Apple a anunțat un iPhone low cost. Practic nu l-a anunțat, dar ăștia de la Wall Street Journal cică știu mai bine ce fac ăia la Cupertino decât Tim Cook, așa că l-au anunțat ei! Ca să-l facă mai ieftin o să folosească plasticul în locul aluminiului și tot așa. Adică n-o să mai fie salam, o să fie un fel de parizer, dar tot în stomac o să meargă!

Cel puțin asta speră ăia de la Apple care s-au speriat puțin de Samsung și de Google. Ah, pe 15 ianuarie cică iese și smartu' ăla a lu' Facebook! Bine, nu știu cât s-au speriat ăia care lucrează la Apple și cât acționarii, dar cert este faptul că de la 702 dolari pe acțiune s-a ajuns undeva la 525. Așa că s-au decis să facă și ei low cost pentru că nu se mai poate! 

Eu zic că aici se joacă totul. Cu iPhone low cost se termină cu figurile ca să zic așa. Dacă mai scot și elvețienii niște ceasuri low cost s-a terminat distracția. Mă gândesc că n-o să mai fie nici-o șmecherie să dai 4,5 milioane euro pe un ceas produs de unii care vând și ceasuri cu 4,5 milioane lei vechi! O să meargă lumea la bar, scoate unul un iPhone de 700 de euro și patru scot iPhone-uri de 300! Păi ăia cu Android o să râdă toată seara de ăla care a dat 700, nu-i așa?! O să-i zică "Fraiere, îți luai două cu banii ăia și-ți mai rămânea și rest!"

Există și lucruri bune la faza asta. O să fie ceva în genul Dacia zic eu. Și Renault face mașini scumpe, dar de vândut vinde doar Dacii ieftine! E bine pentru țări de doi bani, ca România de exemplu. Doar că, la faza asta, există riscul să se ducă dreacu acționarii! Ăia vor profit rapid, nu au timp să aștepte să se vândă 30 de iPhone low cost când ei obțin același profit cu doar 10 iPhone din alea cu aluminiu! Pentru că, dacă vor să scoată aceeași bani din 10 low cost-uri vor trebui să le facă nu din plastic ci din carton și fără Siri! Siri e femeie, deci costă!

Asta e, vom vedea ce și cum când apare low cost-ul! Dacă se va umple lumea de iPhone nu știu, dar știu că ăia care și-au luat până acum se vor oftica. Iar proprietarii de iPhone din plastic o să fie înjurați și de ăia cu Android și de ăia cu iPhone din aluminiu! O să fie ca la avioane, unde italianca mă acuza pe mine că Alitalia s-a dus în cap pentru că zboară străinii cu low cost-ul! Pe mine, care nu zburasem în viața mea decât cu un moto deltaplan pe la Tuzla și nici măcar nu conduceam eu! Dar lumea e rea, așa că ori se duce Apple în cap, ori ăia cu bani, ori ăia fără, ori se duce vecina din Italia și gata, am terminat cu subiectul ăsta! Că deja mi-am adus aminte ce mi-a reproșat și m-am enervat...


 
iPhone din lemn... Poate iese și mai ieftin!