.

17 ian. 2013

Ce înseamnă să nu înțelegi

Eu am crezut că... Băh, fraier mai sunt

- Alo, DEX-ul?
- Da, cine e?
- Căpșunarul sunt, ăla cu răzbunarea, cu blogul...
- Nu știu, da' ce vrei?
- Păi să vezi. Eu am crezut că dezbatere publică înseamnă că se ia ceva și se dezbate public așa, adică vorbește toată lumea, pulii mei, își spune fiecare părerea!
- Ah...
- Da, așa am crezut eu, dar după aia te-am citit și m-am lămurit!
- Aha...
- Nu înțelegi, nu-i așa?!
- Ăăăă, nu! Dar cine ai zis că ești? Ăla care are blogul cu căpșuna?
- Da, eu sunt!
- Aaaaa, am înțeles acum! Ok, spune că oricum nu contează, am priceput acum cine ești! Spune-mi totul, zi ce vrei!
- Așa, deci era vorba despre dezbaterea publică! Ai priceput până acum?
- Ăăăă, da! Deci tu ai crezut că dezbaterea publică e cu toată lumea!
- Da!
- Păi și?
- Păi după aia te-am citit și am realizat că nu e așa!
- Cum adică?! Nu e așa?
- Nu! Păi dezbatere ce înseamnă? Înseamnă o discuție, de regulă în contradictoriu, pe o problemă, pe o ceva de interes mai general, așa!
- Așa!
- Și public ce înseamnă?
- Păi ce înseamnă?
- Păi înseamnă public, gură cască care se uită la ăia cum dezbat!!!
- Ah!
- Te-ai prins? Deci public nu vine ca și cum spui și tu acolo ceva, ca și cum te bagă cineva în seamă, public înseamnă că te uiți la TV cum vorbesc ăia între ei și fac tot cum vor ei! 
- Păi și când se fac dezbateri publice la Casa de Cultură?
- Păi tot aia e! Ăia discută tot ce vor ei cu public în sală! De data asta publicul nu se mai uită la TV, se uită ca la teatru, se uită-n gură la ăia!!!
- Bun! Și pe mine de ce m-ai sunat?
- Ca să-ți spun faza asta! Ca să-ți spun că mi-am dat seama cum vine!
- Aha. Băh, ascultă aici la mine, dacă te mai prind că mă suni pentru tâmpeniile tale te ia mama dreacu, ai auzit?!
- Da.
- Bine, hai pa!
- Ciao DEX-ule, ciao!

Bine că mi-am dat seama! S-a supărat DEX-ul pe mine, dar dacă nu-l sunam habar n-avea nici el de treaba asta, sunt sigur. Ok, ia să mă uit ce înseamnă referendum! Nu de alta, dar sunt unii care au crezut că știu ce înseamnă și au votat pentru 300 de parlamentari. După cum stau lucrurile sigur și referendum ăsta înseamnă altceva!


3 comentarii:

puteti si sa injurati daca nu va suparati!