.

14 dec. 2012

Șoc în lumea bancară din România

O bancă din Constanța a fost furată constant timp de două luni!

Cu toate că mai multe persoane știu acest lucru nimeni nu a scos un cuvânt. Nimeni nu a catadicsit să trimită măcar o sesizare anonimă autorităților competente! Constănțenii au tăcut, eu fiind singurul care are curajul să spună lucrurilor pe nume, așa cum de altfel v-am obișnuit și până acum. E adevărat, a trecut ceva timp de la petrecerea faptelor, dar mai bine mai târziu decât niciodată. 

Vă voi prezenta pe scurt desfășurarea faptelor și vreau să vă asigur că absolut tot ceea ce voi declara aici poate fi demonstrat cu documente, foto, video, declarații ale martorilor, toate obținute în urma unei investigații pe care am investigat-o personal.

Parcul Tăbăcărie, 14.12.2012. Mi-am dat întâlnire cu martorul lângă un copac gros aflat înspre lac. Să-l denumim Costică, pentru a-i proteja adevărata identitate. Pe copac, nu pe martor! Pe martor nu știu cum îl cheamă, dar știu că mai vine din când în când să dea de mâncare la câinii comunității care se plimbă prin parc. 
- Deci? Cum stau lucrurile?
- Domnul meu, este o tragedie! De două luni, de două luni fură din banca asta și nimeni nu s-a sesizat!
- Care este banca?
- Aia din dreapta, dar nu vă uitați acum ca să nu ne urmărească cineva!
- Am înțeles... A mai rămas ceva din ea?
- Păi piciorele, că pe alea n-au reușit să le scoată că sunt prinse în ciment!

Până la urmă nu mai rezist. Să mă cac în toate titlurile voastre de căcat, alea cu șoc, cu incredibil, cu senzațional, în general toate titlurile alea de doi bani pentru nebuni. Băh, chiar nu mai citește nimeni normal la cap ziare sau știri pe netu' ăsta? Chiar e nevoie de fiecare dată de titluri din alea cretine ca să citească cineva ceva? Pe vremuri găseai așa ceva în Infractoarea Mov, în rahaturi de genul ăsta, azi le găsești pe toate drumurile... Adică pe toate site-urile am vrut să zic. Dacă e așa na, scriu și eu tâmpenii cu titluri șocante! Chiar sunt curios câte vizualizări o să aibă prostia asta...

P.S.: Azi am luat și eu țeapă. Am intrat pe Realitatea să citesc aia cu rechinul. O știu de ieri, știu că nu l-au aruncat pe ăla din barcă în fața unui rechin alb (așa cum au pus ei poză la material), știu că rechinul era unul balenă și ăla nici nu te bagă-n seamă, dar cu toate astea am intrat să citesc... Cred că m-am tâmpit și eu, dar măcar m-am tâmpit conștient așa că mai am o șansă!

2 comentarii:

puteti si sa injurati daca nu va suparati!