.

15 dec. 2012

N-o să-ţi vină să crezi ce se întâmplă la Constanţa

Copiii în pericol aproape în fiecare zi!

Să continuăm scrierile având titluri cretine cu acest material despre un lucru incredibil și şocant care se întâmplă în fiecare zi la Constanţa, chiar sub ochii lui Mazăre! Sau, mai exact, ai lui Decebal Făgădău, pentru că Mazăre nu stă prea mult pe la primărie (cică iar pleacă în țările calde cât de curând spre fericirea alegătorilor). Dar să lăsăm politica şi politicienii pentru că oricum nu se rezolvă nimic dacă stăm după ei. Să trecem la prezentare acestui caz extraordinar în speranţa că autorităţile vor lua măsuri imediate pentru a pune capăt acestei situaţii de pericol constant pentru copiii constănţenilor. Lucrurile nu mai pot continua în acest mod şi acest blog va continua să tragă semnale de alarmă până când lucrurile se vor rezolva şi copiii constănțenilor împreună cu părinţii lor vor fi în siguranţă.


Așa cum se poate observa în fotografia de mai sus făcută cu un telefon mult mai deștept decât mine este vorba despre Orășelul Copiilor din Constanța. Vreau să vă spun că am controlat foarte bine înainte de a trage acest semnal de alarmă, deci nu sunt chestii auzite de la alții, zvonuri de presă, sau aiureli din astea. Nu, am fost personal și am verificat și pot afirma cu toată responsabilitatea cuvintelor că nici una, dar absolut nici una dintre mașinuțele din Orășel, mașinuțe în care se dau copiii voștri (ai noștri, ai tuturor), nu are cauciucuri de iarnă! Exact! Sper că sunteți de acord cu mine că această situație nu mai poate continua și e timpul să se facă ceva!

P.S.: După un titlu de doi bani poate propun altă chestie de trei lei: o petiție! Să facem o petiție către competenți să-i oblige pe ăștia care vin cu mașinuțe în Orășelele Copiilor să le pună cauciucuri de iarnă! Și să le verifice și dacă au asigurare că eu am băgat numerele alea de înmatriculare pe CEDAM și nu rezultă că ar avea!

5 comentarii:

  1. centurile de siguranta le-ai verificat? nu cred ca au, asa ca e bine sa sesizezi politia. nici stergatoare de parbriz n-am vazut. In Romania totul e posibil, iar cand vine vorba de siguranta copilului nu dau doi bani. am vazut si carusel cu cai,verifica potcoavele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. să se ocupe și poliția, nu doar eu! nu știu, să-i oprească, să-i tragă pe dreapta și să-i verifice!

      Ștergere
  2. Da ce cautai in orasel?
    Si cum ai derapat cu masinuta?

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!