.

12 oct. 2012

Căpșunarul și publicitatea partea trei

Pentru o mărire de salariu vă deranjez și eu

Către Daniela Luca,
Director de marketing si comunicare la Compania Debro Retail SA

Bună ziua. Mă numesc Răzbunarea Căpșunarului și am înțeles că dumneavoastră vă ocupați cu stabilirea strategiei de marketing și comunicare pentru România și Ungaria a brandului Debenhams și sincronizarea cu strategia generală a francizorului (Debenhams UK). Nu mă interesează despre Ungaria, despre România vreau să discutăm. 


Azi, pe la 13.30 trecute fix (cum zicea cineva care-l cunosc eu) am lăsat mașina într-o parcare cât să merg să plătesc cablu' și netu'. N-am stat mult că nu era coadă, dar a fost destul cât să mă trezesc cu o hârtie în parbriz, sub ștergător. Am mulțumit conducerii de partid și de stat că nu e amendă și am zis să studiez și eu reclama că era vorba de reduceri (eu când văd cuvântul reduceri mă emoționez imediat). Era cât p'aci să-mi dea lacrimile, dar când am realizat că e vorba de Debenhams mi-am revenit. Nu au ăia reduceri atât de mari încât să mă impresioneze până la lacrimi. Când am intrat prima dată la ei în magazin aveau țoale Made in China și erau mai ieftine. Acum au țoale Made in RPC și sunt mai scumpe... Probabil costurile sunt mai mari în RPC decât în China, cu toate că nu știu de ce am eu o presimțire că sunt cam aceleași.
Eram pe punctul să arunc flyer-ul când ce văd pe spate?! M-am uitat și nu mi-a venit să cred! M-am mai uitat o dată, am căutat pe partea cealaltă, am răsucit, am învârtit, nimic. În momentul ăla m-am decis să vă scriu pentru că nu se mai putea.
Deci doamna Daniela, vă rog să-mi spuneți și mie cum faceți să mă țineți la curent despre promoții? Și, mai ales, cum faceți să mă țineți la curent cu prioritate?! Înțeleg că tot ce trebuie să fac este să completez cu un creion sau pix datele mele și gata! Dar eu n-am nici creion și nici pix wireless, vă spun din start. Poate e hârtia wireless, nu știu nici asta, că nu scrie nicăieri. Sau poate mă urmăriți din satelit când scriu și dumneavoastră băgați în calculator?! Păi nu era mai simplu să intru pe Facebook sau pe Twitter și să vă completez acolo, ca să nu mai stați dumneavoastră să vă urcați în satelit, să mă urmăriți...

Sper că n-o să mă lămuriți niciodată și asta pentru că știți prea bine că nu aveți cum. Ah, am uitat, vă deranjasem pentru o mărire de salariu și nu am apucat încă să vă spun despre ce mărire este vorba: a salariului dumneavoastră! Vreau să solicit să vă mărească salariul! Că poate din cauză că aveți salariul prea mic băgați pe la lume pe la ștergătoare tâmpeniile astea. Mă gândesc că poate vă dau ăia prea puțini bani și vreți să-i faceți de rahat. Eu vă susțin, de aia am și cerut mărirea asta...

P.S.: Preventiv o să completez totuși rubricile alea. Poate, cine știe, data viitoare când mai plătesc cablu' îmi băgați sub ștergător și adresa unde trebuie să trimit hârtia completată. Oricum știu ce prețuri au ăia la Debenhams, dar așa, ca chestie...

Un comentariu:

  1. Ma numesc HIV am fost nascut de maimuta
    am inventat o noua comunicare ca-s contactat prin puta

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!