.

19 mar. 2012

Căpşunarul şi grădiniţa

Mergeţi în Italia cu copiii...

... că au locuri libere! Disperaţii care vor să-şi înscrie copiii pe la cele mai bune grădiniţe din România, s-au trezit că nu mai sunt locuri. Adică sunt, dar nu la grădiniţe gen Oxford sau Cambridge, ci doar la grădiniţe din astea cu educatoare mai slabe, care nu fac cu copiii matematică aplicată sau fizică cuantică.

Dar nu trebuie să vă preocupaţi! O ştire de ultimă secundă vine să-i bucure pe părinţii români care nu au mai găsit locuri deoarece alţi părinţi români şi-au făcut mutaţii fictive pe locurile copiilor lor. În Bologna, mai exact în Castello di Serravalle (un loc superb, pe unde am trecut) există o grădiniţă de unde mamele îşi dezînscriu copiii. Totul a plecat de la faptul că la grădiniţa asta este educatoare o bunăciune de 38 de ani, originală din America. Da, aţi citit bine! Ea este şi originară şi originală, în sensul că americanca Michela Roth face, pe lângă educatoare şi pe modelul pentru tot felul de lenjerii intime.

Motivul invocat de mamele micilor italieni m-a făcut să bufnesc în  zâmbet: teama că educatoarea nu-şi poate face bine treaba având în vdere faptul că ea e şi modelă de lenjerie! Adică nu faptul că tăticilor le căzuse buza de jos pe jos era motivul, ci teama de... Revenind la lucruri seriose, treaba tinde să devină şi mai avantajoasă pentru părinţii români. În urma protestelor mămicilor şi a retragerii copiilor americanca a anunţat că-şi dă demisia şi-şi deschide propria grădiniţă în altă localitate (Monteveglio, dacă chiar vă interesează).

Părinţii români pot acum nu numai să-şi înscrie copiii la o grădiniţă unde se fac bastonaşe în limba italiană şi americană, dar pot chiar să plece cu totul, să-şi ia servici acolo (Emilia Romagna e cea mai tare regiune din pedeveul locurilor de muncă) şi chiar să-i facă avansuri Michelei (are un copil, ţine cu Barcelona dar e interesată şi de Real Madrid, etc).

P.S.: V-am minţit la faza cu Castello di Serravalle! Adică am trecut prin zonă, dar nu e nimic mijto p'acolo. Mai ales d'acum încolo că pleacă şi educatoarea...
Fotofurăciune de pe pagina de Facebook a Michelei! Dacă vă faceţi prieteni cu ea poate aveţi şi voi de câştigat, nu numai copiii (eu nu m-am făcut, pentru că, neavând copii, nu am ce explicaţie să dau şi risc să-mi iau cerculeţe şi, mai ales, bastonaşe după cap...)

2 comentarii:

  1. bună bunăciunea !!...
    merită citit articolaşu' măcar pt. ea.
    da' proză xxx despre educatoare,cînd ?
    să mă abonez.
    :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. păi stai să-şi deschidă femeia grădiniţa mai întâi...

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!